Cum se vaccinează în Spania

Francesca Dragostin, 39 de ani, avocat

Am născut în Alicante, comunitatea Valenciană din Spania, acum șapte luni. Schema de vaccinare a băiețelului nostru am început-o aici. Și tot aici mergem cu el la pediatru, la controalele lunare.

Locuiesc în Spania de cinci ani și, deși am experimentat sistemul de sănătate spaniol, eu tot în România prefer să fac investigațiile medicale. Cred că România, deși deține mai puțină dotare și aparatură, are medici mult mai bine pregătiți decât cei din Spania.

Dacă ar fi să compar cum se vaccinează copiii în cele două ţări, aș începe prin a vă spune că în Spania protocolul nașterii este diferit față de cel românesc. De pildă, aici mama este asistată doar de moașă (matrona) și de o asistentă medicală. Ginecologul ajunge doar dacă apar complicații. Iar neonatologul care este prezent la orice naştere în România, aici, în Spania nu asistă la naştere, ci vede copilul de abia dimineaţa, în cadrul vizitei matinale. Nici măcar nu este un neonatolog propriu-zis, ci mai degrabă un fel de pediatru specializat în bebeluşi.

Povestea vaccinării începe încă din camera de naşteri, în primele minute după naştere, când părintele este întrebat dacă acceptă vaccinarea (în majoritatea cazurilor, tatăl asistă la naştere şi el este cel întrebat, mama fiind ocupată cu procedurile post-naştere). Atât i se cere părintelui, un simplu acord verbal, nimic scris, nicio semnătură. Atât, da sau nu. Dacă este “da”, bebeluşul începe cu vaccinul pentru hepatita B, administrat de asistenta medicală care a asistat la naştere. Dacă este “nu”, atunci pur și simplu bebeluşul nu este vaccinat.

Față de România, unde vaccinul se face, în majoritatea cazurilor, la medicul de familie, în Spania vaccinurile sunt administrate la centrul medical (chiar și cele care se beau) de către asistenta medicului pediatru.

Programarea pentru vaccin se face cu cel puțin o lună înainte. Partea bună este că se poate face și online. Prin comparație, doctorița din România ne-a spus că îi va face ea personal vaccinul bebelușului nostru, la scurt timp din momentul în care o anunțam noi că l-am achiziționat.

Faţă de sistemul românesc unde, înainte de vaccin, medicul te întreabă câte-n lună şi-n stele despre starea de sănătate a copilului, aici, în Spania acest lucru nu se întâmplă aproape niciodată. Totul pleacă de la presupunerea medicului că bebeluşul este sănătos, aşadar i se poate administra vaccinul fără niciun fel de risc. De pildă, am constatat că înainte de vaccin, aici medicul nu obişnuieşte să îi ia temperatura copilului. În cazul nostru, s-a întâmplat o singură dată în şapte luni să îi ia temperatura înainte de vaccin, şi asta fiindcă am cerut noi, părinţii lui.

Dacă vorbim despre informarea asupra reacțiilor adverse și a riscurilor la vaccin, în Spania aceasta este una minimală.  De pildă, ți se prescrie un antipiretic în cazul în care copilul face febră sau ți se spune că poate apărea o roșeață la locul înțepăturii şi cam asta este tot.

Niciun pediatru nu se apucă să-ți descrie posibilele reacții adverse listate în prospect. Doar ți se recomandă să stai 30 de minute cu copilul pe holul clinicii, pentru a urmări dacă apare vreo reacție gravă sau șoc anafilactic. În cele 30 de minute,  asistenta care a administrat vaccinul vine şi te mai întreabă din când în când dacă totul este în regulă.

Prospectul vaccinului se înmânează doar la cererea expresă a părintelui. În cărticica medicală a fiecărui copil scrie ce lot s-a administrat din acel vaccin și ce firmă l-a produs, pentru situația în care, dacă ar exista ceva probleme cu un anumit lot, să se poată identifica imediat beneficiarii lui.

Din discuțiile mele cu alte mămici din Spania, am constatat că majoritatea nu numai că nu fac niciun fel de asociere între vaccin și diferite sindroame (autism, ADHD, etc.), dar nici măcar nu au cunoștință că unii și alții ar face o astfel de asociere.

Legat de relaxarea cu care spaniolii privesc actul medical şi medicamentele, inclusiv vaccinurile, vă mai descriu o situație particulară, chiar dacă nu este strict legată de vaccinuri. La un moment dat, bebelușului nostru de șapte luni i s-a prescris o cremă cu hidrocortizon al cărui prospect preciza foarte limpede că produsul este contraindicat copiilor mai mici de doi ani. Șocată de una ca asta, a doua zi am revenit la medicul pediatru să îi reproșez eroarea. Foarte surprinsă de reacția mea, doctorița mi-a explicat că ea recomandă respectiva cremă pentru toți bebelușii care ajung la ea cu aceeași problemă. Iar faptul că, oficial, crema este contraindicată copiilor mai mici de doi ani, se trage din procedura de autorizare. În mod normal, aceasta ar presupune realizarea unor teste pe populație, or nimeni nu își permite să facă teste pe bebeluși.

La final, doctorița m-a asigurat că nu este prima dată când recomandă produsul și că nimeni nu i s-a plâns până acum de vreo reacție adversă. Am ales să am încredere în doctorița mea pediatră. Ca urmare, după numai trei aplicări, problema copilului era deja rezolvată.

Fiindcă, după cinci ani petrecuţi în Spania, consider că sunt în măsură să fac această paralelă, v-aş semnala încrederea pe care o au spaniolii în vaccinuri şi relaxarea părinţilor spanioli, faţă de compatrioţii mei. Ba chiar cei mai mulţi părinţi spanioli ar vrea să facă şi vaccinurile opţionalele, care sunt destul de scumpe (între 60 şi 100 de euro). Însă, neprimind niciun fel de subvenţie de la stat, pe acestea nu şi le permit prea mulţi.

Cred eu că diferenţele de raportare la vaccin dintre Spania şi România vin din faptul că unii au foarte multă încredere în medicii lor, faţă de ceilalţi, care au mult mai puţină. Iar eu, ca  româncă, am impresia că sunt printre puţinele mămici din Spania care chiar ajung să citească şi prospectul vaccinurilor.